Akademska digitalna zbirka SLovenije - logo
E-resources
Peer reviewed Open access
  • INGESTIA CONCOMITENTĂ DE ET...
    Frăsinariu, Otilia-Elena; Rugină, Aniela; Jităreanu, Cristina; Russu, Radu; Nistor, Nicolai; Ştreangă, Violeta

    Revista română de pediatrie, 09/2015, Volume: 64, Issue: 3
    Journal Article

    Etilenglicolul este unul dintre cei mai toxici alcooli, fiind consumat accidental sau voluntar, ca substituent al etanolului sau în scop suicid. Ingestia de etilenglicol determină, prin metaboliţii săi toxici, acidoză metabolică severă, cu creşterea hiatusului anionic şi osmotic, conducând la un tablou clinic ce asociază deprimarea sistemului nervos central, afectare cardiovasculară şi insuficienţă renală. Prezentăm cazul unui pacient în vârstă de 16 ani internat pentru semne clinice şi biologice de intoxicaţie cu etilenglicol apărute după ingestia simultană de antigel şi alcool. Pacientul a prezentat acidoză metabolică doar la debut, rapid corectată de o doză de bicarbonat de sodiu; investigaţiile ulterioare nu au relevat acidoză, chiar dacă în evoluţie a apărut insuficienţa renală acută ce a necesitat hemodializă. Datorită absenţei anamnezei pozitive şi a acidozei metabolice persistente, diagnosticul de intoxicaţie cu etilenglicol a fost întârziat până la confirmarea prin testul toxicologic seric. Concluzii: ingestia concomitentă de etanol poate masca simptomele intoxicaţiei cu etilenglicol; absenţa acidozei metabolice persistente nu exclude diagnosticul.