Za razumijevanje i prepoznavanje lezija središnjeg živčanog sustava (SŽS) u bolesnika zaraženih HIV-om značajna je brza dijagnostika i početak odgovarajućeg liječenja. Primarne radiološke metode koje ...se mogu rabiti u procjeni lezija SŽS-a jesu: nativna i postkontrastna kompjutorizirana tomografija (engl. native and postcontrast computed tomography – CT) te nativna i postkontrastna magnetska rezonancija (engl. native and postcontrast magnetic resonance imaging – MR). Dodatni slikovni modaliteti jesu pozitronska emisijska tomografija s CT-om (engl. fluorodeoxyglucose positron emision Tomography/Computorized Tomography 18F-FDG PET/CT) i jednofotonska emisijska kompjutorizirana tomografija mozga-SPECT (engl. thallium-201 Single-Photon Emission Computed Tomography – 201 Tl SPECT) te specijalni MR protokoli kao što je MR spektoskopija. Ti se modaliteti ne koriste u rutinskoj slikovnoj evaluaciji lezija SŽS-a u bolesnika zaraženih HIV-om, nego kad je identifikacija lezije upitna i dodatne neinvazivne pretrage bi mogle promijeniti liječenje bolesnika. 18F-FDG PET/CT i SPECT su najčešće rabljene. Difuzijski mjereno oslikavanje (engl. diffusion weighted imaging – DWI) te pojavni difuzijski koeficijent (engl. Apparent Diffusion Coefficient – ADC map) su posebne MR tehnike kojima se pokušava bolje diferencirati prstenasto imbibirane lezije SŽS-a. Postoji dobro definirana klasifikacija prstenasto imbibiranih lezija SŽS-a. Kada uzimamo u obzir lezije koje najčešće nalazimo kod bolesnika zaraženih HIV-om, diferencijalnu dijagnozu možemo suziti na toksoplazmozu i primarni limfom SŽS-a. Te lezije mogu imati vrlo sličan klinički tijek i slikovne karakteristike na CT-u i MR-u. Slikovne karakteristike koje govore u prilog toksoplazmoze jesu: veći broj lezija, zahvaćanje bazalnih ganglija te u rijeđim slučajevima, hemoragične lezije. Karakteristike koje govore u prilog primarnog limfoma SŽS-a jesu: lezije veće od 4 cm, opsežno zahvaćanje bijele tvari, periventrikularna lokalizacija, subependimalno širenje, kontrastna imbibicija duž ventrikularne površine i zahvaćanje corpus calosuma. MR i nuklearna medicina imaju dodatne metode kojima se može pojednostaviti diferencijacija lezija i izbjeći biopsija mozga. Definitivna dijagnoza se ponekad postavlja biopsijom mozga, koja je invazivna procedura i nosi rizik morbiditeta i mortaliteta. Odgađanje dijagnoze i čekanje na terapijski odgovor bolesnika na inicijalnu terapiju je značajan problem.
Limfom plaštene zone (engl. Mantle cell lymphoma – MCL) četvrti je najučestaliji ne-Hodgkinov limfom. Karakteriziran je agresivnim tokom s multiplim relapsima. Cilj je rada literaturnim pregledom ...opisati suvremeni pristup liječenju ovog limfoma. U mlađih bolesnika zlatni je standard intenzivna kemoterapija visokim dozama citarabina. Pri kompletnoj ili parcijalnoj remisiji kao konsolidacija je indicirana autologna transplantacija perifernih matičnih stanica. U starijih bolesnika kemoterapija CHOP-R-om nije prikladno rješenje. Ove bolesnike treba liječiti bendamustinom u kombinaciji s rituksimabom. Pri kompletnoj ili parcijalnoj remisiji opcija je konsolidacija odgovora održavanjem rituksimabom. Većina će bolesnika s MCL-om relabirati pa je njihovo liječenje izazov i teškoća u daljnjim postupcima. Liječenje relapsnog MCL-a može se podijeliti u dvije skupine: kemoterapija i biološki lijekovi. U bolesnika s dobrim općim statusom prikladna može biti kemoterapija temeljena na bendamustinu i citarabinu. U bolesnika s komorbiditetima moguća je opcija biološka terapija. Od biološke terapije treba istaknuti ibrutinib, inhibitor Brutonove kinaze, zbog najveće stope odgovora i trajanja učinka liječenja. S razvojem novih potentnih inhibitora B-staničnoga receptorskog puta aktivnih u MCL-u uskoro bi biološki lijekovi mogli postati zlatnim standardom i uvesti liječenje MCL-a u eru bez kemoterapije.
The goal of this study, part of the PERSOTHER project, is the implementation a new ancillary technique - fluorescent in situ hybridization (FISH) - in Burkitt lymphoma (BL) diagnosis, for the first ...time in our country. BL is a B-cell lymphoma with a highly aggressive clinical course. Three clinical variants of BL are recognized: endemic BL (in equatorial Africa), sporadic (throughout the world) and immunodeficiency-associated BL. The 2008 World Health Organization (WHO) Classification described a new category of B-cell lymphoma, unclassifiable, with intermediate features between diffuse large B-cell lymphoma (DLBCL) and BL. Because the treatment of BL is very aggressive, with high doses chemotherapy, an accurate diagnosis is required. Cytology, morphology and immunophenotype (CD20+, CD10+, BCL6+, BCL2-, Ki67 98-100%) are typical for BL. Most of the cases have MYC translocation at band 8q24 to the IgH region, 14q32. The demonstration of MYC translocation is necessary for BL diagnosis and differential with DLBCL and borderline cases. 22 cases of BL were evaluated by FISH for MYC translocation. 17 cases were positive, one case was negative and 4 cases were inconclusive. The results are concordant with the literature: the authors report about 10% MYC negative cases. In this cases micro-RNA (MiRNA-s) alterations may be implicated. The present study highlights the importance of FISH in BL diagnosis. It also identifies some of the technical difficulties of this method and it represents a basis for future routine diagnosis of selected BL cases.
Scopul acestui studiu, parte a proiectului PERSOTHER, este implementarea unei tehnici noi - hibridizarea in situ cu imunofluorescenţa (FISH) - in diagnosticul limfoamelor Burkitt (BL), pentru prima dată în ţara noastră. BL este un limfom cu celulă B de mare agresivitate clinică. Sunt recunoscute 3 variante de LB: endemică (în Africa ecuatorială), sporadică (peste tot in lume) şi asociată cu imunodeficienţa. Clasificarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii din 2008 a descris o nouă formă de limfom cu celulă B, neclasificabil, cu caractere intermediare între un limfom difuz cu celulă mare B şi un BL. Deoarece tratamentul BL este foarte agresiv, cu chimioterapie in doze mari, un diagnostic corect este obligatoriu. Citologia, morfologia şi imunofenotipul (CD20+, CD10+, BCL6+, BCL2-, Ki67 98-100%) sunt tipice pentru BL. Majoritatea au o translocaţie a genei MYC, localizate pe 8q24 cu gena pentru IgH, 14q32. Demonstrarea transocaţiei MYC este necesară pentru diagnosticul de BL şi pentru diferenţierea de un DLBCL, în unele cazuri. 22 de cazuri de BL au fost evaluate prin FISH pentru translocaţia MYC. 17 cazuri au fost pozitive, un caz a fost negativ şi 4 cazuri au fost neconcludente. Aceste rezultate sunt concordante cu literatura de specialitate: autorii raportează aproximativ 10% cazuri de BL fără transocaţie MYC. În aceste cazuri pot fi implicate alterări ale micro-ARN. Studiul actual evidenţiază importanţa FISH in diagnosticul BL, identifică unele dificultăţi tehnice ale metodei şi reprezintă pentru viitor, o bază a diagnosticului de rutină, în cazuri selecţionate.
Sjögrenov sindrom (SS) kronična je autoimuna bolest u kojoj limfocitna infiltracija dovodi do progresivnog oštećenja egzokrinih žlijezda i sljedstvenoga suhog sindroma. Najčešće zahvaća suzne i ...slinovne žlijezde, a manje često se javljaju simptomi egzokrinih žlijezda druge lokalizacije, artritis, miozitis, vaskulitis sa zahvaćanjem kože i živčanog sustava, intersticijska bolest pluća i bubrežna bolest. Najteža komplikacija je razvoj limfoproliferativne bolesti, u prvom redu ne-Hodgkinovog limfoma (NHL-a). U radu prikazujemo bolesnicu koja je nakon 23 godine trajanja primarnog SS-a razvila indolentni ekstranodalni B-NHL CD20 pozitivni limfom tipa MALT uz dobar odgovor na liječenje rituksimabom.
Pacient în vârstă de 4 ani şi 6 luni este îndrumat spre Clinica II Dermatologie Colentina ca urmare a persistenţei timp de 6 luni a unei erupţii diseminate, alcătuită din papule şi plăci ...eritemato-scuamoase, relative bine delimitate, simetrice, discret pruriginoase şi care nu fusese ameliorată de tratament sistemic combinat antibiotic (cefalosporine) şi antihistaminic anti H1. Nu au fost identifi cate leziuni la nivelul mucoaselor, palmelor sau plantelor. Erupţia nu era însoţită de manifestări generale şi debutase în urma unei infecţii a căilor aeriene superioare, remisă prin tratament standard. Antecedentele patologice personale şi heredocolaterale erau nesemnifi cative iar dezvoltarea neuro-somato-psihică a pacientului era normală. Aspectul clinic al erupţiei era caracteristic unei forme cronice de pitiriasis lichenoid iar biopsia cutanată a confi rmat diagnosticul clinic. Consultul pediatric nu a relevat alte suferinţe sau modifi cări clinice sau biologice. Sub tratament cu Eritromicină propionil 40 mg/kg corp/zi, după 21 de zile erupţia s-a remis iar la 8 luni de la diagnostic pacientul se află în remisiunea indusă iniţial şi sub dispensarizare periodică având în vedere că această suferinţă este considerată de unii autori ca o afecţiune premergătoare unui limfom cutanat cu celule T.
Este cunoscut faptul că infecţia cu virus hepatitic C reprezintă un factor de risc pentru limfoamele non- Hodgkin cu celule B. Studiile referitoare la prevalenţa acesteia în limfoame raportează ...rezultate contradictorii, în funcţie de zona geografică. Limfocitoza monoclonală B este o condiţie asimptomatică care se poate transforma în limfom malign, caracterizată prin prezenţa unei populaţii clonale B circulante. Poate fi detectată prin citometrie în flux şi s-a demonstrat că prevalenţa ei la pacienţii cu virus hepatitic C este mai mare decât la populaţia generală. În literatură există doar câteva studii referitoare la prevalenţa limfocitozei monoclonale la pacienţii cu virus C iar în România nu a fost condus un asemenea studiu. Am efectuat un studiu prospectiv pe 50 de pacienţi cu virus hepatitic C internaţi la Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie Prof.Dr.Octavian Fodor. Datele clinice şi de laborator au fost culese din foile de observaţie. Citometria în flux s-a efectuat în Laboratorul de Imunologie al Spitalului Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca. Am găsit o prevalenţă de 22% a limfocitozei monoclonale. Nu au existat diferenţe statistic semnificative între pacienţii cu şi fără limfocitoză monoclonală, cu excepţia numărului mai mic de leucocite (p=0.04) şi a ecogenicităţii hepatice mai mari (p=0.02) la cei cu monoclonalitate. Am întâlnit toate cele 3 subtipuri de limfocitoză monoclonală B. Prevalenţa ridicată la pacienţii cu virus hepatitic C susţine implicarea virusului în limfomageneză, dar sunt necesare alte studii pe viitor, care să analizeze rata de transformare în limfom la aceşti pacienţi.
Hepatitis C virus is known to be a risk factor for the development of B-cell non-Hodgkin lymphoma. Studies investigating the prevalence of hepatitis C virus in lymphoma report controversial results, ...depending on the geographical area. Monoclonal B lymphocytosis is an asymptomatic condition which can evolve into malignant lymphoma, characterized by the presence of a circulating clonal B population. It can be detected by flow cytometry and it is found at higher prevalence in hepatitis C virus-infected patients than in the general population. In the literature, there are only a few studies investigating its prevalence in hepatitis C infected patients and in Romania, such a study hasn’t been carried out before. We conducted a prospective study on 50 hepatitis C virus-infected patients from the Regional Institute of Gastroenterology and Hepatology Prof. Dr. Octavian Fodor. Clinical and laboratory data were collected from the medical files. Flow cytometric analysis was carried out at the Immunology Department of the Emergency County Hospital Cluj Napoca. We have found a prevalence of 22% of monoclonal B lymphocytosis. There were no statistical differences between patients with or without monoclonality, except for the lower leucocyte count (p=0.04) and the more increased liver echogenicity in patients with monoclonality (p=0.02). All of the 3 subtypes of monoclonal B lymphocytosis were found. Increased prevalence of monoclonal B lymphocytosis in patients with hepatitis C virus infection sustains the virus role in lymphomagenesis, but further studies are needed to analyze the rate of transformation into lymphoma in these patients.
Este cunoscut faptul că infecţia cu virus hepatitic C reprezintă un factor de risc pentru limfoamele non- Hodgkin cu celule B. Studiile referitoare la prevalenţa acesteia în limfoame raportează rezultate contradictorii, în funcţie de zona geografică. Limfocitoza monoclonală B este o condiţie asimptomatică care se poate transforma în limfom malign, caracterizată prin prezenţa unei populaţii clonale B circulante. Poate fi detectată prin citometrie în flux şi s-a demonstrat că prevalenţa ei la pacienţii cu virus hepatitic C este mai mare decât la populaţia generală. În literatură există doar câteva studii referitoare la prevalenţa limfocitozei monoclonale la pacienţii cu virus C iar în România nu a fost condus un asemenea studiu. Am efectuat un studiu prospectiv pe 50 de pacienţi cu virus hepatitic C internaţi la Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie Prof.Dr.Octavian Fodor. Datele clinice şi de laborator au fost culese din foile de observaţie. Citometria în flux s-a efectuat în Laboratorul de Imunologie al Spitalului Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca. Am găsit o prevalenţă de 22% a limfocitozei monoclonale. Nu au existat diferenţe statistic semnificative între pacienţii cu şi fără limfocitoză monoclonală, cu excepţia numărului mai mic de leucocite (p=0.04) şi a ecogenicităţii hepatice mai mari (p=0.02) la cei cu monoclonalitate. Am întâlnit toate cele 3 subtipuri de limfocitoză monoclonală B. Prevalenţa ridicată la pacienţii cu virus hepatitic C susţine implicarea virusului în limfomageneză, dar sunt necesare alte studii pe viitor, care să analizeze rata de transformare în limfom la aceşti pacienţi.
Limfomi su vrlo radiosenzitivni pa je radioterapija (RT) bila prva metoda liječenja koja je omogućavala izliječenje. Ona je i dalje najučinkovitiji pojedinačni modalitet liječenja limfoma. Međutim, ...RT je lokalna terapija i kao jedini oblik liječenja dolazi u obzir ako je moguće sve tumorsko tkivo uključiti u volumen koji će se zračiti. Stoga se danas RT primjenjuje kao primarni modalitet liječenja samo u ranom stadiju nodularne limfocitne predominacije Hodgkinova limfoma i indolentnih ne-Hodgkinovih limfoma. U većine bolesnika RT je dio kombiniranog modaliteta liječenja kao konsolidacija nakon kemoterapijskog liječenja. Kod bolesnika u uznapredovalim stadijima bolesti RT se može primijeniti kao dio planiranog liječenja kada se RT aplicira na mjesta visokog rizika za recidiv te u slučajevima insuficijentnog odgovora na kemoterapiju. U protekla dva desetljeća tehnike zračenja su se promijenile te omogućavaju značajnije očuvanje rizičnih organa i smanjenje nuspojava. Iako učinkovita, RT je zanemaren modalitet liječenja zbog dostupnosti novih lijekova te zbog straha od nuspojava nakon zračenja. Zračenje je učinkovito u svim stadijima i oblicima limfoma. Dostupni podaci o učinkovitosti i nuspojavama RT odnose se na supradijafragmalna polja, zbog toga su potrebna istraživanja o najboljem RT pristupu liječenju bolesnika s infradijafragmalnom prezentacijom limfoma.
Brojne bolesnike s ne-Hodgkinovim limfomom nije moguće izliječiti terapijom konvencionalnih doza. Novi podaci o rezultatima liječenja u posljednjem desetljeću rasvjetljavaju ulogu terapije velikim ...dozama i matičnih stanica autlogne koštane srži ili periferne krvi u liječenju zloćudnih limfoma. U randomiziranim je ispitivanjima dokazano da je terapija velikim dozama nakon koje slijedi autotransplantacija primijenjena u kemosenzitivnih bolesnika s relapsom uspješnija od konvencionalne kemoterapije s obzirom na sveukupno preživljenje bez znakova bolesti. Za tu je skuppinu bolesnika autotransplantacija postala standardna terapijska metoda. Sve je više dokaza koji pokazuju da se terapijom velikim dozama i autotransplantacijom kod prve remisije bolesti postiže bolje preživljenje u bolesnika izloženim velikom riziku. Toksičnost postupka posljednjih je godina znatno smanjena. Ispituje se nekoliko novih metoda, poput raznih oblika imunoterapije i radioimunoterapije, s ciljem da se pojavnost relapsa nakon transplantacije smanji.
Diffuse large B-cell lymphoma (DLBCL) and follicular lymphoma (FL) are the most comon subgroups of non-Hodgkin’s lymphoma and comprise approximately 50 % of all cases. They represents clinically and ...biologically heterogeneous diseases, characterized with highly variable response to the treatment, and remain incurable despite the significant advances in therapy. Actual therapy regimens are agressive, and long-term remission and survival are ashieved in only 50 % of patients. The strongest clinical predictor of outcome to date in DLBCL and FL patients is the International Prognostic Index (IPI for DLBCL and FLIPI for FL) which includes several clinico-pathological prognostic parameters. However, patients with identical IPI/FLIPI still exhibit marked variability in survival, suggesting the presence of significant biological heterogenity within the same risk category. So, it is important to investigate additional molecular markers in order to further stratify patients into diferent risk groups, choose appropriate treatement strategy and improve prognosis. In this study, methylation-specific polymerase chain reaction (MSP) was used to investigate the role and potential prognostic significance of the methylation status of p16, p15, MGMT and DAPK genes in patients with DLBCL and FL. No one of four examined genes showed prognostic significance in patients with DLBCL, though we observed a tendency toward accumulation of p15 methylation with favorable clinico-pathological parameters. However, in patients with FL, our results suggest that promoter methylation of p16, p15 and MGMT genes could have some prognostic value when used in combination with the FLIPI, tumor grade and patients age, respectively. Concurrent methylation of MGMT and DAPK genes could be the marker of tumor chemoresistance and disease recurrence.
Difuzni B-krupnoćelijski limfom (DBKL) i folikularni limfom (FL), predstavljaju najučestalije entitete nehočkinovih limfoma i zajedno čine oko 50 % svih B-ćelijskih neoplazija. To su klinički i biološki heterogena oboljenja, sa visoko varijabilnim odgovorom na terapiju i uprkos značajnom napretku u terapiji, u velikom broju slučajeva ostaju neizlečiva. Aktuelni terapijski pristupi su praćeni brojnim neželjenim efektima i dovode do dugotrajne remisije i preživljavanja kod svega 50 % bolesnika. Najznačajniji klinički prediktor ishoda bolesti do danas je internacionalni prognostički indeks (IPI za DBKL, odnosno, FLIPI za FL), koji obuhvata odgovarajuće kliničke prognostičke parametre. Uprkos tome, oboleli koji pripadaju istim IPI/FLIPI kategorijama ispoljavaju značajne razlike u odgovoru na terapiju i preživljavanju, što ukazuje na postojanje značajne biološke heterogenosti u okviru svake IPI/FLIPI kategorije. Zbog toga je neophodno pronalaženje novih prognostičkih molekularnih parametara, koji bi omogućili precizniju podelu obolelih u grupe različitog stepena rizika i izbor odgovarajuće terapije. Primenom PCR metode specifične za metilaciju (MSP), ispitivan je metilacioni status p16, p15, MGMT i DAPK gena kod obolelih od DBKL i FL, kao bi se utvrdio njihov potencijalni prognostički značaj. Kod obolelih od DBKL, metilacija nijednog gena nije pokazala prognostički značaj, mada je uočena tendencija ka akumulaciji metilacije p15 gena kod ispitanika sa povoljnijim kliničko-patološkim karakteristikama. Kod obolelih od FL metilacija p16, p15 i MGMT gena bi mogla da ima određeni prognostički značaj, ukoliko se kombinuje sa FLIPI, gradusom tumora, odnosno starosnim dobom obolelihi. Istovremena metilacija MGMT i DAPK gena bi mogla da ukaže na grupu obolelih potencijalno hemorezistentnih na primenjenu hemoterapiju i sklonu recidivima bolesti.
PDF
